Cele mai bune componente hardware ale lui 2010

de: Radu Neagu
24 12. 2010

Anul acesta a fost unul plin de controverse ale caror efecte le-am simtit cu totii mai ales pe plan financiar. Nu mai vorbesc despre luptele politice si gramezile de mizerii si de „carne” pe care le-au avut si inca le au multi in „frigider”. Sa fiu sincer aceste aspecte de economie si mai ales politica ma dezgusta. Imi pare rau ca am inceput cu niste cuvinte atat de grele insa trebuia sa imi exprim si eu of-ul undeva nu? si cum altfel decat in scris? Ei bine , pe de alta parte, stiu ca sunteti de acord cu mine in aceasta privinta, si de acum incolo va voi delecta cu cele mai noi, fierbinti, sau cautate produse de tip hardware ce au aparut anul acesta, multe dintre ele fiind pe buzele multora dintre noi chiar si acum la cateva luni distanta dupa lansare. Sa incepem cu inceputul anului. Ei bine aici situatia a fost ceva mai linistita, am avut parte numai de zvonuri si promisiuni din partea producatorilor. Este de altfel normal acest comportament, acestia nu s-au hazardat sa scoata multe produse ci ai stat inchisi in laboratoare si s-au gandit suficient de mult cu ce sa atraga cumparatorii atunci cand situatia se va redresa. Astfel NVIDIA s-a hotarat in sfarsit sa vina pe piata cu arhitectura Fermi, la mai mult de jumatate de an dupa seria 5000 de la ATI (acum integrat complet in cadrul lui AMD). Astfel GTX 480, 470, 465, 460, 430 sunt marea parte a placilor lansate de acestia pentru a umple golurile lasate in urma lipsei de pe piata cu produse noi. GTX480, 470 au fost si sunt doi mutanti, miliarde de tranzistori, memorie grafica peste 1GB (de data aceasta DDR5) insa au ramas la un pret mai putin accesibil. Este adevarat ca ofera o performanta pe masura insa cel care s-a impus cel mai bine pe piata si care momentan sunt destul de sigur ca este cea mai bine vanduta placa video a companiei este GTX 460 [review].

Aceasta vine in 3 variante de memorie grafica, 768 MB, 1GB, si 1280MB memorie grafica DDR5. De asemenea exista deja pe piata o multime de solutii gata overclockate din fabrica de la diversi producatori de componente, unii dintre ei chiar recomandand overclocking-ul. Pot astfel sa recomand tuturor celor care doresc o placa grafica serioasa sa mearga pe solutia oferita de Nvidia, si anume GTX460. Este de asemenea perfecta si pentru un SLI, puteti achizitiona una singura si pe ste o perioada cand nu veti mai fi satisfacut de performantele acesteia sa mai adaugati una in sistem SLI pentru a dubla puterea de calcul grafic a sistemului.

[album: http://playtech.ro/wp-content/plugins/dm-albums/dm-albums.php?currdir=/wp-content/uploads/dm-albums/nvidia gtx460 versions/|height={450px}]

Din partea AMD, alternativa a venit ceva mai tarziu spre sfarsitul anului. Cu un raport pret performanta foarte bun ce ataca exact modelele de GTX460 au aparut Radeon HD6850 si Radeon HD6870. Aproape aceleasi performante, aproape acelasi pret (diferentele sunt dictate in principal de catre distribuitori si de catre comercianti) insa cu un cip ceva mai redus ca si dimensiuni si implicit cu o cantitate de caldura degajata mai mica.

La fel ca de fiecare data preturile la care s-au gasit aceste placi grafice (la fel s-a intamplat si cu cele de la Nvidia) la vanzare pe piata romaneasca au fost exagerat de mari. Distribuitorii au ignorat pur si simplu pretul recomandat de catre producatori si au avut chiar si diferente de 20 de procente (in plus desigur). Recomandarea este sa fiti putin atenti la data de lansare a placii pe care vreti sa o achizitionati si sa nu fugiti spre primul magazin de hardware in prima saptamana, asta bineinteles daca vreti sa economisiti cateva sute de lei si mai puteti astepta putin pana cand acestea ajung la un pret decent. Nu ma puteam abtine sa nu spun acest lucru. Acest lucru este valabil si pentru ultima serie de placi grafice aparute in Decembrie, AMD Radeon HD6950 si AMD Radeon HD6970, doi concurenti veritabili pentru high-end-urile lansate de nvidia, in special GTX570.


Din punct de vedere al procesoarelor am putut observa mai mult o scadere in masa a preturilor pentru modelele mainstream si low-end, mai ales din partea lui AMD, cel putin in prima jumatate a anului. In a doua jumatate, mai exact la inceputul lunii decembrie AMD a facut un refresh la propria serie de cipuri, aparand astfel pe piata modele noi cu 2,4 si 6 nuclee. Star-ul acestei serii este Phenom X6 1100T. Nu aduce o performanta deosebita fata de prima versiune 1090T, doar 100 MHz in plus la frecventa de lucru insa este o aditie excelenta pentru un sistem care nu este dedicat gamingului. Astfel cele 6 nuclee vor fi un plus de performanta pentru progrmele ce stiu sa le foloseasca, chiar si in lucrul cu mai multe programe acestea putand fi setate (ca si pana acum de altfel) sa foloseasca anumite nuclee mai libere de sarcini. Pentru cei din urma exista procesoare dual core si quad core care vor fi mai bine folosite in acel scop. Pana cand jocurile nu vor beneficia de pe urma unui numar ridicat de nuclee ale procesorului, baza ramane doar in placa grafica. Nu spun ca nu ar trebui sa aveti un procesor bun, insa unul cu 2 nuclee si o frecventa ridicata de lucru este optim pentru gaming.

Desigur si Intel ne pregateste ceva in viitorul foarte apropiat. Fiti cu ochii pe playtech.ro pentru a afla detalii despre cele mai proaspete lansari, precum si teste efectuate cu noile produse, la inceputul lunii ianuarie 2011.


La capitolul placi de baza avem de asemenea o serie de noi modele aparute pe piata. Nu s-a schimbat nimic (inca 🙂 ) din punctul de vedere al layout-ului sau al chipset-ului folosit insa s-a lucrat foarte mult la stabilizarea performantelor si cresterea acestora pentru segmentul de high-end. Suntem de acord cu totii ca acesta este un lucru foarte bun, nu? Aceste modificari din punctul de vedere al structurii placilor precum si a sistemelor de racire au fost aplicate de asemenea si segmentului mainstream, pentru placile de baza cu un pret pana in 600 de lei. Asus Crosshair IV Formula este una din placile High-End recomandate pentru procesoarele AMD, este una din placile cu un raport performanta-pret excelent, chiar se poate achizitiona cu un pret sub 1000 Lei si aduce cu sine o multime de functii exceptionale atat pentru vechea serie cat si pentru noua serie de procesoare.

Gigabyte nu a fost lipsit de prezenta bineinteles din acest domeniu si a activat foarte mult atat pe High-End cat si pe mainstream. Compania a fost una dintre early-adopters in ceea ce priveste standardul USB 3.0 si l-a implementat pe o multime din placile lor de baza inclusiv pe o mare parte din cele mainstream. H55M-USB 3.0 este numele unui micro-atx care face fata celor mai puternice procesoare Core i3, Core i5 si chiar Core i7. Astfel prin intermediul acestui chipset utilizatorul poate beneficia de performantele destul de bunicele ale procesorului grafic integrat de pe procesoarele Core i5 si de asemenea de o conectivitate crescuta prin existenta unor porturi Firewire, HDMi, DVI, e-SATA si bineinteles USB 3.0 [review].

La capitolul surse a fost de asemenea un an destul de bun pentru producatori. Un an in care mai toti au facut un refresh de gama, mai toti au cautat certificarea 80 Gold cu sursele lor si mai putini le-au obtinut. Ce mi-a placut in mode deosebit la acest capitol a fost ca utilizatorii au inteles in mare parte, intr-un final, ca o sursa buna sta la baza oricarui sistem performant. Chiar daca nivelul de consum a scazut destul de mult cel putin la placile grafice tot avem nevoie de o sursa performanta care unde e nevoie sa ofere fix 3.3 V, sau 5V, sau mai ales 12V, fara oscilatii semnificative si fara varfuri de tensiune nestabilizate. A crescut astfel eficienta, puterea si fiabilitatea acestor produse. Un produs din gama high-end m-a impresionat destul de mult si acela a fost Sapphire PURE 1250W. Sapphire se stie ca este unul din partenerii de baza a lui AMD in ceea ce priveste segmentul de placi grafice insa au zis sa incerce si ei domeniul de surse. Rezultatul a fost foarte bun! Alegerea producatorului si a segmentului de utilizatori au fost de asemenea foarte inspirate. Cu o putere nominala de 1250W se pare ca sursa acestora reuseste sa se achite de sarcini la un nivel foarte ridicat. Cu aceasta se pot construi sisteme 3Way sau Quad SLI fara nici un fel de probleme. De ce am mentionat SLI-ul lui Nvidia si nu si CrossfireX-ul lui AMD? Pai pentru ca acesta din urma a gand placile sale pentru a functiona la o putere maxima ceva mai mica.

Nici segmentul de utilizatori mainstream nu trebuie sa se simta neglijat. Un produs foarte interesant este Cougar S550. Acest model provine din Germania de la producatorul de nume si spre surpriza noastra micuta jucarie poate mai multe decat ii spune numele. Dupa cum spune si Fujitsu despre ultimele sale produse „made in germany” pe acelasi context se bazeaza si Cougar, si chiar nu dau gres. S550 este mezinul seriei, cu o certificare 80 Silver, este cu mult peste sursele de pe piata la ora actuala si sincer o recomandam cu cea mai mare caldura. Am zis mai devreme ca face mai mult decat spune ca face, ei bine pentru o sursa de aproximativ 500 de lei cat este in comert (da 5 milioane este o suma decenta pentru o sursa foarte buna de la care va recomand sa nu faceti rabat atunci cand achizitionati un pc nou) sursa reuseste sa ma uimeasca, masurand consumul sistemului total micutul aparat prin care este conectat sistemul arata undeva pe la 640-660W consum. Da, si eu m-am uitat crucis si chiar de mai multe ori, cu toate ca am facut calculul consumului de curent al componentelor am zis totusi sa mai adaug o placa grafica sa vad cum sta treaba. Sursa intradevar rezista unei sarcini constante de aproximativ 650 W! Mai sus nu am mers pentru ca sincer mai am nevoie de ea si am decis ca 110W (20 de procente) peste cifra afisata pe eticheta este suficienta.

Trecand mai departe in acest complex top de hardware mai exista o serie de componente ce merita mentionate. Acesta este si cazul memoriilor. DDR2 este deja dat uitarii se pare de catre integratorii de sisteme cat si de producatorii de placi de baza, fiind trecuta oficial la capitolul upgrade pentru sistemele mai vechi. Astfel DDR3-ul are deja multe „arome” fiind cred ca unul din domeniile in care producatorii s-au „destrabalat” cu designul si performantele acestora. Exista oficial memorii DDR3 pentru utilizatorii extremi cu racire pe apa. Kingston HyperX H20 este un kit de memorie disponibil atat in varianta dual channel cat si in varianta tri-channel care permit racirea acestora cu apa. Sistemul de racire este practic designul radiatorului folosit ce permite unui utilizator ce detine deja un sistem de racire pe apa mai complex sa raceasca si memoriile prin intermediul acestuia. De asemenea castigul de performanta pe care il ofera acestea poate fi cauzat si de o temperatura mai redusa cu aproximativ 10 grade fata de orice alt kit de memorii racit clasic, cu aer. Pretul este si el destul de decent.

Ei bine aici se incheie topul nostru de componente si sper ca ati inteles care sunt elementele principale ale unui sistem stabil si performant. In primul rand calitatea este cea care primeaza, apoi performanta si apoi pretul. Componentele prezentate au fost testate de catre noi si putem sa va garantam ca sunt alese pe spranceana. Speram ca va vor ajuta in alegerile dumneavoastra pentru urmatorul sistem de calcul si va doreim de altfel Sarbatori Fericite!